Pentru tine, cititorule!.

Mulțumesc. Îți mulțumesc pentru speranța vie. Aceea trimisă într-o superbă zi de toamnă, pictată în străluciri ruginii. Adusă pe aripile unui fluture, mai frumos decât ziua însași.  
Poate cititorule te întrebi, pe bune dreptate, cui îi mulțumesc și mai ales de ce?  
Pot spune că, rămasă fără speranța, decepționată de mine și de lumea în care mă aflăm, mi-am căutat alinarea în brațele ocrotitoare ale naturii. Am căutat să reînvii universul unui alter ego ce mi-l înfăptuisem în ființa fictivă a unui personaj dintr-o carte.  
Așa cum zăceam, pierdută în învelișul de iarbă, o delicată adiere mi-a atras atenția. Prin fața mea zbura un fluture de-o frumusețe sălbatică. Verdele crud al aripilor era mărginit de o broderie neagră. Minunăția zburătoare nu și-a găsit adăpost altundeva decât pe umerii mei.  
De ce? M-am întrebat. Nelămurire la care inima mea avea răspuns încă dinainte ca mintea să perceapă. Mă rugasem pentru un semn, un semn care să-mi confirme că da, lucrurile vor ieși așa cum îmi doresc, că speranța nu e moartă.  
Am puterea de a reuși în ceea ce mi-am propus, am limitele cerului, am orizontul pământului, am căldură soarelui și iubirea unui fluture.  
Dacă acolo undeva, într-o zi exact ca aceasta se găsește o persoană la fel de deznădăjduită, cu visele prăbușite, îi trimit aceeași speranța vie. Fie ca și pentru tine aripile unui fluture să strălucească aducându-ți la viață inima. Ți-l trimit cu o frântură din dragostea și speranța mea.